Companie înființată în 2001, Apuron GmbH (fosta BELECTRIC GmbH) a crescut atât organic, cât și prin achiziții, devenind un cluster de companii specializate în toate segmentele industriei fotovoltaice, nu în ultimul rând în cercetare. Apuron GmbH a fost prima companie din lume care a instalat peste 1 GWp în centrale electrice fotovoltaice de mari dimensiuni, impunându-se din 2011 ca lider european necontestat al industriei și o prezență constantă în Top 3 global.

Grupul a fost autorul a numeroase premiere tehnologice, printre care prima centrală fotovoltaică la scară industrială din India, prima centrală fotovoltaică conectată la rețea în Emiratele Arabe Unite, sau cea mai mare centrală de până acum bazată de tehnologia straturilor subțiri (Alt Daber, Germania, 70MWp). Compania a dezvoltat propria linie de invertoare, bazată pe tehnologii proprii protejate de peste 100 de patente. De asemenea, a dezvoltat conceptul 3.0 MegaWattBlock®, un modul de bază perfect optimizat, pe baza căruia s-a impus ca lider de cost, centralele sale fotovoltaice de mari dimensiuni furnizând electricitate la  cel mai mic cost de pe piață (LCOE).

În plus, Apuron GmbH este și unul dintre pionierii industriei automobilelor electrice. De asemenea, grupul derulează investiții majore într-un domeniu de frontieră, acela al materialelor fotovoltaice organice pe suport flexibil.

Compania este activă în România din 2008, Apuron SRL dezvoltând mai multe proiecte fotovoltaice, primul dintre acestea fiind parcul de 4,43 MW (c.a.), construit lângă localitatea Mavrodin, jud. Teleorman, și pus în funcțiune la începutul anului 2014.

Din poziția de lider în domeniul generării de energie fotovoltaică, Apuron și-a propus să se apropie de participantul cel mai important la piața de energie electrică – consumatorul final. Acesta a fost scopul înființării Apuron Energy S.R.L., companie care deține licența de furnizare de energie electrică nr. 1166.

Reunind o echipă cu experiență cumulată în domeniul furnizării energiei electrice de zeci de ani, Apuron Energy este legătura directă dintre energia produsă de centralele fotovoltaice și consumatorii finali. Susținută de excelența tehnologică și modelul german de afaceri al Apuron GmbH, Apuron Energy a devenit deja nu doar un simplu furnizor printre mulți alții, ci un veritabil partener în domeniul energiei electrice al clienților săi pe termen lung.

Strategia și misiunea Apuron Energy vizează oferirea de servicii la un nivel calitativ ireproșabil prin investiții permanente în tehnologie, oameni și resurse. Ca partener în domeniul energiei, ne propunem ca rezultatele Apuron GmbH în domeniul cercetării avansate (inclusiv în privința stocării energiei, sistemelor PV Roof Systems, respectiv tracțiunii electrice) să devină surse de profit și noi oportunități de afaceri pentru clienții noștri.

Țelul Apuron Energy este de a oferi clienților noștri un portofoliu cât mai cuprinzător de opțiuni referitoare la furnizarea de energie electrică, dincolo de criteriul unic al prețului. Astfel de opțiuni se pot referi la durata contractului, termenele de plată, preț fix/variabil/indexat la piață sau la alți indecși, echilibrare, conținut de electricitate „verde” etc.

Suntem alături de clienții noștri în modul cel mai transparent în ceea ce privește evaluarea și luarea unei decizii raționale în ceea ce privește toate aceste opțiuni, precum și orice altă problemă legată de furnizarea de energie electrică. Avem convingerea că, pe termen lung, propriile noastre interese sunt cel mai bine protejate atunci când sunt perfect aliniate cu ale partenerii noștri.

Clubul economic German din Transilvania

Clubul economic German din Transilvania